Ca regula generala apa cu care se prepara ceaiul verde trebuie sa aiba o temperatura intre 60-75 grade celsius. In cazul in care temperatura apei este prea ridicata, gustul ceaiului va fi amar si aroma delicata se va pierde. Pe de alta parte, o temperatura prea scazuta nu va extrage pe deplin, aroma din ceai. Daca se doreste obinerea unei arome puternice, se vor lasa frunzele sa infuzeze o perioada mai lunga in apa cu temperatura scazuta.
Metode prin care puteti ajunge la aceasta temperatura de 60-75grade Celsius
Prima metoda ar fi sa aduceti apa la fierbere si apoi sa o lasati sa se raceasca in jur de 3-5 minute. Cea de a doua metoda ar fi sa o luati de pe foc atunci cand apar primele bule la fundul vasului, sau puteti pur si simplu sa introduceti un termometru in apa. Dupa ce apa a ajuns la temperatura potrivita, se introduc frunzele de ceai (o lingurita pentru o ceasca) si sunt lasate la infuzat 2-3 minute. Este de preferat ca ceaiul verde sa fie baut proaspat. Ideal ar fi ca frunzele de ceai sa fie tinute intr-un borcan de sticla, intr-un loc ferit de umiditate.
Dupa prepararea primului ceai, frunzele pot fi folosite pentru alte 2-3 infuzii, in functie de calitatea ceaiului.