Orice om se lovește măcar o dată în viață de problema mătreții, și, inevitabil, vine și întrebarea: cum scapi de matreata cât mai rapid posibil?

Eu o să-ți povestesc experiența mea cu această problemă nedureroasă, dar extrem de enervantă. 🙂

În primul rând, ca să tratezi orice fel de problemă trebuie să o înțelegi. Ce este mătreața și care sunt posibilele cauze?

Mătreața este o manifestare secundară a dermatitei seboreice, afecțiunea care se dezvoltă pe zonele grase, seboreice ale corpului, în general scalpul fiind cel afectat. Ciuperca Malassezia este cea care determină această afecțiune și se crede că mătreața provine din răspunsul sistemului imunitar care luptă împotriva acestei ciuperci. Nu trebuie să te sperii, deoarece nu este o afecțiune contagioasă. Dermatita seboreică se poate extinde și agrava atunci când folosești fixativ sau alte produse neadecvate care irită scalpul. Însă, cu cât acționezi mai repede pentru a trata problema, cu atât te vei enerva mai puțin 🙂 și vei scăpa mai repede de mătreață.

Este important să știi și că stresul, deficitul de zinc sau vitamina B, alimentația nepotrivită (mâncăruri grase, sucuri cu acid, dulciuri) pot agrava descuamarea scalpului și este necesar să iei măsuri și în această privință, dacă este nevoie.

În ceea ce privește tratamentul prin care scapi de mătreață, îți voi spune, din experiență personală, ce a funcționat pentru mine. Desigur, rețeta perfectă nu există, trebuie să încerci până găsești produsele care observi că ajută în cazul scalpului tău.

Sfaturi și recomandări testate împotriva mătreții:

  1. În primul rând am încetat să folosesc orice produs convențional pentru păr. Adică am renunțat la fixativ, am înlocuit șamponul convențional și nu am mai aplicat niciun produs care nu este natural sau care conține parfum.
  2. Am început să mă documentez despre ce substanțe au efecte benefice pentru scalp și acționează împotriva mătreții, astfel am descoperit șamponul medicinal cu rezorcină, de la Tis Farmaceutic. Părerile celor care au folosit acest șampon sunt în general pozitive, de aceea am hotărât să-i dau o șansă. Nu l-am găsit din prima, am încercat și eu multe alte produse înainte să-l descopăr, dar m-a convins și faptul că produsele Tis Farmaceutic includ cosmetice studiate şi dezvoltate de dr. farm. Raisa Motocescu, cadru didactic al Facultăţii de Farmacie din Bucureşti. Șamponul medicinal cu rezorcină este recomandat în caz de mătreață, dermatită seboreică, psoriazis la nivelul pielii acoperite de păr. Rezorcina este un ”compus organic cu acțiune antiseptică (bactericidă și fungicidă) și keratolitică. Intră în componența mixturii antiacneice, unde are un efect antiseptic ușor și  se folosește în terapia psoriazisului, a eczemelor cronice și micozelor cutanate, în administrare externă. (1) Șamponul cu rezorcină se folosește de 1-2 ori pe saptămână până la dispariția afecțiunii, dar nu mai mult de 30 de zile. Așadar, mi-am făcut un program prin care de 2 ori pe săptămână am aplicat acest șampon.
  3. Părul meu este gras și lung, de aceea este nevoie și mi-am făcut un obicei din a-l șampona de două ori. Am ales să aplic prima dată șamponul cu rezorcină, l-am lăsat să acționeze 5 minute, iar pentru a doua spălare am ales un șampon anti-mătreață cu acid salicilic. De fiecare dată, după spălare, pieptănam bine și cu grijă părul. Eu îl împart în două și îl descurc cu grijă, fără să-l forțez și să-l rup. Este important ca scalpul să fie cât mai aerisit, de aceea nu este recomandat să ții părul sub prosop sau să-l ai acoperit. Încearcă să renunți o perioadă și la a-l ține în coc sau legat strâns. Ce mai bine ar fi să-l ții într-o coadă împletită lejer sau doar desfăcut. E important să știi și că nu trebuie să folosești permanent același șampon de tratament, deoarece ciuperca poate deveni rezistentă la substanțe și șamponul îți pierde efectul. De aceea, încearcă să folosești șamponul tratament doar cât ai nevoie.

cum scapi de matreata (2)

4.  Pentru că substanțele antimătreață, rezorcina și acidul salicilic, mi se par destul de puternice, am ales să aplic o dată pe săptămână un ulei de cocos extra virgin și neprocesat, unul care este și pentru uz intern și pentru uz extern. Mai multe despre beneficiile lui găsești aici. Eu am încercat și uleiul de ricin, uleiul de argan, ambele naturale și foarte bune pentru părul uscat, însă după folosirea lor, părul meu se îngrășa mai repede, de aceea uleiul de cocos mi s-a părut cel mai potrivit. Îl aplic direct pe scalp și masez 10-15 minute. Apoi, las uleiul să acționeze 2-3 ore și spăl bine părul. Este important și să clătim foarte bine părul, cu apă cât mai puțin fierbinte. Obiceiul cu uleiul de cocos l-am păstrat de atunci, deoarece, după cum spuneam, deși am părul gras, uleiul de cocos nu lasă părul cu acea tendință uleioasă, dacă este îndepărtat corect. După utilizare, părul este mai mătăsos, strălucitor și cel mai important, uleiul de cocos mi se pare incredibil de eficient pentru scalp – pielea strălucește și este foarte bine hidratată.

5.  Una din cauzele posibile ale afecțiunii apărute la mine a fost stresul, de aceea am încercat să fac mai multe lucruri frumoase, plimbări, mers cu bicicleta, drumeții pe munte, etc. Știu că poate părea exagerat, dar la mine s-a dovedit un lucru benefic nu numai pentru sănătate în general, ci și pentru sănătatea scalpului. De asemenea, am introdus în dieta zilnică mai multe legume verzi și diferite fructe.

Tratamentul meu a durat cel puțin o lună de zile, însă efectele vizibile au început să se vadă după aproximativ 2 săptămâni. În continuare, eu am ales să folosesc un șampon cu acid salicilic și să aplic uleiul de cocos o dată pe săptămână sau o dată la două săptămâni. Scalpul predispus la mătreață are foarte multe cauze pe care nu poți  să le ții sub control mereu, așadar, este posibil ca mătreața să reapară. Dar odată ce găsești formula care acționează eficient pentru tine, știi cum să tratezi problema de la primele semne.

Desigur, dacă afecțiunea cu care te confrunți este mai agresivă, adică apar și iritații, iar dermatita seboreică se manifestă și în alte zone, cum ar fi zona sprâncenelor sau atundeva pe ten, cel mai bine ar fi să te adresezi unui medic dermatolog care va ști să te îndrume spre produsele specifice.

În final, dacă vrei să scapi de mătreață, trebuie să ai răbdare, să te informezi și să încerci diferite produse până găsești formula cea mai eficientă pentru scalpul tău. Sper ca ”rețeta mea” să funcționeze și la tine și chiar mi-ar plăcea să citesc și feedback-uri de la voi sau, dacă voi folosiți alte metode care au dat rezultate. 🙂

 

(1) – http://www.ymed.ro/rezorcina/

Șamponul medicinal cu rezorcină de la Tis Farmeceutic îl găsești aici: https://vegis.ro/cosmetice-par/tis-farmaceutic/17171-sampon-medicinal-cu-rezorcina-100ml/

Șampon cu acid salicilic găsești aici: https://vegis.ro/produse/filtre/cauta-sampon+acid+salicilic/ Eu l-am folosit pe cel de la Gerocossen, Capilmed.

Ulei de cocos neprocesat găsești aici: https://vegis.ro/alimentare-otet-uleiuri/filtre/cauta-ulei%20cocos/ Eu l-am folosit pe cel de la Niavis.