Fie că sărbătorești sau nu Valentine’s Day sau Dragobetele, aceste sărbători ale iubirii reprezintă ocazia perfectă pentru un desert bun, făcut în casă. Așa că leagă-ți șorțul la brâu, dă drumul la muzică și hai să învățăm împreună cum pregătim 3 rețete fără zahăr cu zmeură și rodie!

Sufleu de zmeură

Ingrediente:
  • 1 lingură unt;
  • 2 linguri făină pentru tapetare;
  • 350g zmeură înghețată;
  • 4 linguri miere;
  • 2 lingurițe zeamă de lămâie;
  • 2 lingurițe amidon de porumb;
  • 3 lingurițe apă;
  • 4 albușuri de ou.
Mod de preparare:

Începe prin a încălzi zmeura înghețată într-o oală la foc mediu. Adaugă zeama de lămâie și 2 lingurițe de miere, apoi amestecă până se transformă într-un piure.

Amestecă într-un castron amidonul de porumb și 3 lingurițe de apă până se formează o pastă subțire. Toarnă pasta obținută în piureul de zmeură și amestecă încă un minut până se mai îngroașă un pic.

Mixează noua compoziție 1 minut cu ajutorul unui blender, strecoar-o printr-o sită fină și las-o să se răcească în frigider.

Între timp amestecă cele 4 albușuri cu mixer-ul până se transformă într-o spumă. Adaugă treptat cele 2 lingurițe de miere rămase și amestecă în continuare.

Din piure-ul de zmeură oprește un pic pentru final, iar restul amestecă-l treptat prima dată cu jumătate din albușuri, apoi cu ce a mai rămas.

Încălzește cuptorul la 180 de grade și între timp pregătește 4 vase ramekin: unge-le cu unt iar apoi tapetează-le un pic cu făină. Toarnă compoziția în fiecare vas și lasă-le la cuptor 10-12 minute. La final, adaugă piure-ul de zmeură pe care l-ai păstrat și un pic de zmeură pentru decor.


Inimioare de ciocolată cu rodie

Un desert dulce acrișor… așa cum este dragostea. Inimioarele conțin doar 2 ingrediente, amândouă surse bogate de antioxidanți: ciocolată neagră și semințe de rodie.

Ai nevoie de 230g de ciocolată neagră, câteva bobițe de rodie și o tăviță de silicon în formă de inimioare. După ce topești ciocolata, așază un strat în cavitățile tavitei, adaugă bobițele și toarnă peste ele încă un strat de ciocolată.

Păstrează-le la frigider 1 oră până se întăresc iar apoi împarte un pic de dragoste celor dragi.

Cheesecake vegan cu zmeură

Ingrediente pentru crustă:
Ingrediente pentru umplutură:
Mod de preparare:

Mixează cu blender-ul ingredientele pentru crustă și întinde cu degetele compoziția obținută într-o tavă rotundă cu pereți detasabili de aproximativ 18 cm.

Amestecă (tot cu blender-ul) ingredientele pentru umplutură până capătă o consistență cremoasă și întinde-o pe suprafața crustei.

Cheesecake-ul este gata, dar încă nu îl poți savura deoarece trebuie să îl păstrezi 2 ore la frigider. Taie-l cât e rece pentru ca feliile să rămână întregi și decorează-l cu zmeură sau după bunul plac.

O parte din ingredientele necesare pentru cele 3 rețete fără zahăr le găsești pe vegis.ro.