Câteva sfaturi pentru îngrijirea bărbii și rețete de măști homemade pentru barbă.

În ultimii ani bărbații din toată lumea s-au adaptat trendului modial – barba. Unii spun că barba te face mai masculin, mai matur și de ce să nu recunoaștem – arată bine pe orice chip de bărbat. Dar, așa cum femeile își îngrijesc podoaba capilară, așa și barba cere și merită să fie îngrjită, dacă vrei să îi păstrezi aspectul plăcut cât mai mult timp.

Produsele pentru îngrijirea bărbii sunt în general destul de scumpe și nu se găsesc la orice magazin, însă, dacă îți dorești un produs de îngrijire natural, îl poți face chiar tu acasă.

Rețete îngrijire barbă:

  1. Rețetă standard: ulei de migdale dulci, ulei de jojoba, ulei de argan, ulei de cedru, ulei de brad

Se amestecă uleiurile esențiale și se păstrează într-un recipient (preferabil de sticlă, închis etanș). Se aplică pe firele bărbii de 2 ori pe lună, se masează și se menține cel puțin 20 de minute.  Se spală cu apă călduță și săpun cu ph neutru. Acest amestec va hrăni firele de păr și le va face să se aranjeze mai ușor.

Uleiuri ingrijire barba

2. Mască pentru creșterea bărbii

Ai nevoie de: ulei de ricin, ulei de floarea soarelui, ulei de cocos, ulei de avocado, ulei de jojoba, ulei esential de cedru si vitamina E.

Uleiul de ricin va ajuta firele de păr să crească mai repede, este un ulei folosit foarte des în măștile preparate acasă pentru îngrijirea părului lung și cu siguranță îl vei găsi în recuzita prietenei, soției, surorii sau mamei tale, așa că poți să furi de acolo câteva picături.  Uleiul de cocos îl găsești aici, este recomandat să folosești o variantă de ulei extravirgin, neprelucrat termic. Uleiul de jojoba te ajută să scapi de firele uscate și deteriorate, alături de vitamina E. Uleiurile esesnțiale (de cedru sau oricare altul vrei să folosești) vor da un parfum plăcut amestecului tău, însă ai grijă să le testezi înainte pentru că este posibil să apară iritații atunci când pielea este sensibilă.

Alte sfaturi pentru ingrijire barba:

Curățarea bărbii este recomandat să o faci folosind un săpun natural cu ulei de măsline, miere, sau poți alege un săpun de Aleppo, care conține ulei de măsline și ulei de dafin.

În cazul în care ai renunțat recent la barbă și vrei să o lași să crească din nou, pentru curățare pielii poți folosi o cremă hidratantă pentru barbă de 3 zile.

Deși n-o să îți vină să crezi, urmează să-ți spun că ceea ce mănânci influențează creșterea firelor de păr, așadar dacă barba ta este un aspect foarte important în viața ta, ar trebui să spui nu zahărului, iar în schimb să mănânci mai multe legume și fructe cu grăsimi naturale, cum ar fi avocado, uleiul de măsline, nuci, alune și alte semințe.

Pentru acest articol m-am inspirat de aici,  aiciaici și aici.