Nigella sativa este o plantă nativă zonelor de sud şi sud-vest ale Asiei, care înfloreşte anual şi produce flori delicate, albe sau de un albastru deschis. Aceste flori conţin un fel de păstăi în interiorul cărora se găsesc renumitele seminte de chimen negru, utilizate încă din perioada Antichităţii ca tratament pentru numeroase afecţiuni.

flori Nigella sativa

Astăzi, seminţele şi uleiul extras din acestea sunt apreciate şi utilizate în întreaga lume, însă cheia eficienţei în curele de prevenţie şi tratare cu chimen negru este administrarea corectă şi respectarea cantităţilor zilnice recomandate. Mai mult nu înseamnă întotdeauna mai sănătos, în cantităţi mai mari decât cele recomandate chimenul negru fiind toxic.

Prin componentele sale antioxidante, antiinflamatorii, antitusive, bronhodilatatoare şi nutritive, chimenul negru este un supliment foarte util pentru sănătatea aparatului respirator şi poate fi un suport optim pentru imunitate atât la copii, cât şi adulţi şi vârstnici. De asemenea, chimenul negru conţine timochinona, constituent activ cu efect antitumoral remarcabil ce provoacă moartea celulelor canceroase.

Uleiul de negrilică, obţinut prin presarea la rece a seminţelor, este o sursă vegetală de acizi graşi esențiali, Omega-3 şi Omega-6, într-un raport optim echilibrat (1:3) și contribuie la îmbunătăţirea anumitor funcţii ale oganismului.

Aşadar, când, cât şi cum consumăm corect ulei şi seminte de chimen negru? Descoperă toate aceste informaţii din rândurile ce urmează, iar dacă vrei să afli mai multe detalii legate de chimenul negru şi beneficiile sale, te invit să citeşti articolul nostru.

seminte de chimen negru

Administrare ulei de chimen negru

În comparaţie cu seminţele, uleiul de chimen negru se absoarbe mai repede în organism şi este mult mai concentrat, de aceea şi cantitatea zilnică recomandată este mai mică. Pentru a obţine o lingură de ulei sunt necesare 7 linguri de seminţe. Acesta poate fi consumat ca atare sau în combinaţie cu o linguriţă de miere raw (inclusiv Manuka), respectiv amestecat cu suc proaspăt de portocale, obţinut dintr-un singur astfel de fruct.

În scop terapeutic, pentru tratarea anumitor afecţiuni, uleiul de chimen negru trebuie administrat într-o cantitate de 1-2 linguriţe (1 linguriţă = 5ml), de 2-3 ori pe zi, cu 30 de minute înainte de mesele principale, şi pe stomacul gol înainte de a servi micul dejun. Dozajul şi frecvenţa consumului vor fi stabilite în funcţie de boală şi gravitatea acesteia.

ulei chimen negruPe de altă parte, pentru întreţinere şi prevenţie, se recomandă 1 linguriţă pe zi (de preferat pe stomacul gol), consumată ca atare sau apelând la una din metodele amintite.

Uleiul de chimen negru este bun nu doar pentru sănătate, ci şi pentru frumuseţe. Se spune că Nefertiti îl folosea pentru a avea un păr şi unghii mai strălucitoare, şi că acesta făcea parte din ritualul şi tratamentele de înfrumuseţare ale Cleopatrei. Uleiul poate fi introdus, într-o cantitate mică, în produsele de îngrijire a părului şi în cremele de faţă.

seminte de chimen negru

Administrare seminte de chimen negru

Seminţele de negrilică (cum mai sunt cunoscute) sunt aliment şi medicament deopotrivă. Cu o aromă şi un gust intens ce aduce aminte de o combinaţie între ceapă, oregano şi piper negru, acestea nu lipsesc din bucătăria indiană şi cea specifică Orientului Mijlociu unde sunt folosite pentru condimentarea preparatelor tradiţionale. Aşadar, o primă sugestie de utilizare este asezonarea mâncărurilor.

În vederea menţinerii unei stări bune de sănătate, se amestecă 1 linguriţă de seminte de chimen negru cu 1 linguriţă de miere raw, iar mix-ul obţinut se consumă o dată pe zi. În scop terapeutic, se pot administra mai multe linguriţe, însă nu mai mult de 3 pe zi, adică 15 gr! Doza zilnică ce nu trebuie depăşită este 15-20 gr!

Înainte de consum, seminţele trebuie încălzite (fierte) într-o tigaie, la foc mic, şi amestecate o dată la câteva minute până îşi pierd din intensitatea aromei. Ulterior se lasă să se răcească şi se consumă ca atare sau măcinate.

seminte chimen negru

Un lucru important de menţionat este faptul că uleiul şi seminţele nu sunt singurele forme sub care chimenul negru este disponibil, şi implicit poate fi consumat. Există, de asemenea, şi capsule dar cu concentraţie diferită, de unde şi diferenţa vizavi de cantitatea zilnică recomandată.

Dacă vrei să începi o cură cu chimen negru, indiferent că alegi varianta sub formă de ulei, seminţe sau capsule, este recomandată consultarea unui specialist înainte de începerea administrării. 

Descoperă întreaga ofertă de chimen negru disponibilă pe vegis.ro.