Te invit la un mic test: alege unul din produsele de curăţare pe care obişnuieşti să îl foloseşti şi citeşte (poate pentru prima dată), ingredientele de pe etichetă. Ai găsit surfactanţi anionici sau surfactanţi neionici pe lista acestora? Marea majoritate a detergenţilor au în compoziţia lor surfactanţi, iar acest termen nu este echivalentul unui singur ingredient, ci a unei grupe de substanţe chimice.

Da, există substanţe chimice în detergenţi cu care venim în contact aproape zilnic şi care ne afectează sănătatea puţin câte puţin, la fiecare utilizare. Cele mai frecvente sunt:

  • sulfat de sodiu (SLS), responsabil pentru declanşarea reacţiilor alergice, care poate cauza iritaţii severe ale pielii şi căilor respiratorii;
  • alchibenzensulfonat de sodiu, substanţă obţinută din petrol ce afectează sistemul nervos şi favorizează apariţia bolilor degenerative precum Parkinson şi Alzheimer;
  • înălbitori optici, des întâlniţi în detergenţii ce promit un “alb imaculat” al rufelor. Aceştia sunt de fapt agenţi fluorescenţi care doar dau impresia de albire a hainelor prin transformarea razelor ultraviolete în lumină;
  • fenoli, substanţe chimice cancerigene;
  • fosfaţi, a căror utilizare în fabricarea detergenţilor a fost interzisă de Parlamentul European;

… şi lista substanţelor de acest gen poate continua.

Detergenţii convenţionali ne afectează nu doar sănătatea, ci şi mediul în care trăim. Aşa cum se vede din imaginea de mai jos, apa uzată provenită din activităţile menajere zilnice poluează râurile în care ajunge din cauza conţinutului de substanţe chimice. Cu excepţia surfactanţilor neionici, marea majoritate a substanţelor nu sunt biodegradabile si astfel afectează pe termen lung fauna şi flora deopotrivă.

poluare apa cu detergenti

Cumpărăm detergenţi şi alte produse de curăţare pentru a ne asigura că trăim într-un mediu igienizat, însă tocmai utilizarea lor este cea care ne îmbolnăveşte. Cum putem schimba acest paradox? Printr-o simplă alegere: detergenti bio în detrimentul celor convenţionali.

Detergenţii bio sunt produse ecologice care nu conţin înălbitori chimici, enzime, aditivi petrochimici, parfumanţi artificiali sau alte substanţe toxice. Au la bază ingrediente eco-friendly, sunt 100% biodegradabili, siguri pentru fosele septice şi nu provoacă alergii sau iritaţii.

Surfactanţii (agenţii cu rol de curăţare şi îndepărtare a petelor) provin doar din surse vegetale, categoria de detergenti bio dovedindu-se la fel de eficientă în activitatea de curăţare precum produsele convenţionale.

Optând pentru detergenti bio, alegi în favoarea sănătăţii tale şi a celor dragi, şi nu în ultimul rând, cea a mediului înconjurător. 

Pe vegis.ro te aşteaptă o gamă diversificată de detergenţi şi produse bio pentru curăţenie.